„Un huhurez cu atitudine chill s-a lăsat filmat din diverse unghiuri, dar s-a plictisit și a zburat, nu înainte să lase un….semn de bun rămas”, au scris reprezentanții Romsilva pe o rețea de socializare online.
Filmarea a fost realizată de Mircea Vergheleț în Parcul Național Piatra Craiului, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva.
„Huhurezul mare este denumit, de către specialiști, Strix uralensis. Uralensis nu are o semnificație la fel de sugestivă ca în cazul huhurezului mic, ci pur și simplu indică identificarea pasării în munții Ural”, au explicat cei de la Romsilva.
„Aspectul huhurezului mare este asemănător celui al huhurezului mic. Capul are aceeași forma rotundă, dar lipsește dunga centrală. Ochii sunt negri, iar ciocul galben. Penajul e mai deschis decât la huhurezul mic, iar coada este mai lungă, în formă de pană de despicat, cu dungi late și de culoare închisă”, a mai fost scris în postare.
Huhurezul mare preferă zonele de deal și de munte, în păduri bătrâne care alternează cu zone deschise. Îi plac pădurile de gorun, gorun cu fag și fag cu molid, fiind ceva mai pretențios decât fratele sau mai mic.
De asemenea, huhurezul mare este o specie carnivoră, hrana sa preferată fiind șoarecii, chițcanii, iepurii. Uneori se hrănește cu broaște, reptile, insecte, sau cu pasări mici și medii.